Fericirea intre teorie si practica

Problema unei relatii reusite nu consta numai in compatibilitate, ci si in eliminarea suspiciunilor in legatura cu sansa de reusita…cel putin asta mi-a strafulgerat prin creieras acum. Si voi incerca sa demontez pas cu pas ceea ce incerc sa sustin.

De la noi, ca indivizi respectabili ne dorim intotdeauna sa fim fericiti….atat! Nu cred ca exista vreo persoana(sanatoasa din pct de vedere mental!) care sa nu aspire la fericire. De aici, intotdeauna ne tragem fortele spre a ne proiecta viitorul la modul ideatic. Sunt putini aceia care traiesc haotic, din farame de prezent, fara macar sa se gandeasca ce vor manca maine. Si prima conditie a omului fericit este de a convietui…cu semenii din proximitatea sa, si implicit cu jumatatea sa. Problema jumatatii se pare ca este inscrisa in genele noastre, asa cum arata o sumedenie de mituri, printre care si cel al androginului. Daca nu ne referim la anomalii ale naturii(homosexualism!), vom observa cu usurinta ca tanjim dupa o jumatate care sa completeze acel cerc al perfectiunii spre care fiinta umana aspira, jumatate care in mod normal -pentru a completa cercul- n-ar trebui sa ni se asemene, ci sa aiba acele lucruri pe care noi nu le detinem…Iata o contradictie: perfectiunea nu se poate atinge prin uniunea a doua fiinte asemanatoare(zic asemanatoare si nu identice, intrucat se stie ca orice fiinta umana este unica), desi in particular, in viata privata, cautam si ne indragostim adesea de oameni care ne seamana.

Dar lasam contradictiile de genul asta, ptr ca ele nu dovedesc decat ca teoria in stilul sau elaborat, nu are legatura cu practica, acolo unde intamplarea schimba ecuatiile problemei. Daca viata ar fi doar teorie, ar disparea complet din vocabularul nostru expresii precum: asa a fost sa fie…ca sa nu mai mentionez consecintele unei existente mecanice.

Asa cum ne temem de moarte, ne temem (la scara redusa) SI DE ESEC, si prin analogie de suferinta… Daca se mai intampla sa fi avut antecedente legate de esecul despre care scriam mai sus, apare ideea obsesiva ca esecul s-ar putea reintoarce in viata ta.Asa cum in fata camerelor de luat vederi orice persoana publica se autocenzureaza si isi elaboreaza temeinic discursul(tocmai ptr ca stie ca poate avea consecinte devastatoare asupra imaginii lui) in acelasi mod, cand constientizezi aceasta teama de esec, devii de 2 ori mai lucid. Dar in definitiv, ce insemna sa iubesti?Ce este dragostea, asa cum o percepem noi? Se spune ca dragostea intotdeauna iti aduce un val de nebunie….nu poti iubi daca te autocenzurezi la orice pas. Iata a doua contradictie: ne temem de esec, asa ca intotdeauna vom fi mai prudenti, mai lucizi, dar in tot timpul asta, cautand certitudini care sa ne aduca siguranta, lasam in urma cel mai de pret lucru pe care un om il poate face in viata si care deopotriva il innobileaza: sa iubeasca!Unii descriau dragostea ca o betie…Tie ti s-a intamplat vreodata sa te imbeti cu apa rece?!Nu cred…

Si ar mai fi o problema pe care noi oamenii nu o luam in calcul cand iubim. De ce eternizam iubirea?Cine ne-a invatat pe noi ca acest sentiment este unul singur si trebuie sa dureze o vesnicie?!De ce gandim la modul asta?Sunt de parere ca nu avem acces la absolut…ptr ca: nu suntem nemuritori!In consecinta nu vom putea fi fericiti la modul absolut, nu vom putea iubi in felul asta, nu vom putea cunoaste acel adevar absolut pe care il tot postulam. In lipsa accederii la valorile absolute va trebui sa ne multumim cu farame, bucati mici, care cel mult pot semana cu idealul la care nu putem ajunge.Asa ca hai sa gandim iubirea ca o farama…si stii ca o farama se poate termina oricand!