MancareSanatate

Alimentația în perioada pandemiei de coronavirus. Ce să mâncăm ca să rămânem sănătoși!

Ce să mâncăm ca să rămânem sănătoși!

Pandemia de coronavirus ne-a schimbat brusc stilul de viață, inclusiv alimentația. Limitările date de ieșirile la cumpărături, impuse de starea de urgență națională, dar și frica de-a nu ne infecta cu coronavirusul SARS-COV2 ne obligă să fim mai atenți la ce mâncăm, dacă vrem să rămânem sănătoși. Asistent Universitar Dr. Roxana Adriana Stoica, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, Departamentul 2,  Disciplina Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, INDNBM ,,N. C. Paulescu” ne oferă câteva recomandări cu privire la alimentația corectă în perioada pandemiei COVID-19, în cadrul  campanie ”Asumă-ți să fii sănătos!”, derulată de UMF ,,Carol Davila”.

Se știe că persoanele care au o dietă echilibrată, cu un aport normal de macronutrienți (glucide, lipide, proteine) și micronutrienți- vitamine și minerale se vor apăra mai bine de eventuale infecții. Cum infecția cu noul coronavirus nu este una de neglijat, având în vedere aproape 2,5 milioane de oameni din lumea întreagă s-a îmbolnăvit de COVID-19, iar peste 165.000 au murit din această cauză este importantă alimentația în această perioadă.

Sunt alimentele contaminate cu coronavirus?

Una dintre temeri este aceea că alimentele ar putea fi  contaminate cu coronavirus.

,,Dacă alimentele sunt bine spălate și preparate corect termic, riscul de îmbolnăvire dat de virusuri și bacterii dăunătoare scade. Nu există date confirmate prin care să se susțină ipoteza conform căreia noul Coronavirus se poate transmite direct de pe ambalaje. Totuși, sunt informații că virusul poate rezista până la 3 zile pe suprafețe din materiale plastice sau oțel”, a precizat dr. Roxana Adriana Stoica, medic nutriționist.

Coronavirusul nu a fost găsit în apă și pe alimente, dar specialiștii americani recomandă să spălați fructele și legumele sub un jet de apă înainte de a le consuma și să consumați numai apă potabilă.Aflați cum puteți dezinfecta suprafețele din bucătărie pentru a reduce riscul de-a vă contamina cu noul coronavirus, din  Minighidul: Cât timp trăiește noul coronavirus pe 10 suprafețe comune cu care intrăm zilnic în contact.

Dr. Roxana Adriana Stoica, medic nutriționist

Recomandarea dr. Roxana Adriana Stoica este să nu introduceți în casă imediat toate cumpărăturile, ci să le lăsați câteva ore în afara casei dacă este posibil sau să dezinfectați ambalajele.

Vezi si: Cum influențează alimentația tensiunea arterială

,,Impulsul de a cumpăra mult dintr-odată nu este avantajos. Procurați minimul de alimente pentru o perioadă de maxim 3-4 zile”, a mai spus medicul, sfătuindu-ne să nu petrecem prea mult timp în magazine.

Ce să mâncăm ca să rămânem sănătoși

Recomandările generale ale Organizației Mondiale a Sănătății, la care cadrul didactic de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila a adăugat câteva note legate de alimentația tradițională, sunt următoarele:

-mâncați zilnic alimente neprocesate: fructe (4 porții), legume prospete (5 porții), nuci (15-20 g), 180 g cereale integrale (grâu, ovăz, porumb, orez), 160 g carne de calitate bună sau leguminoase (fasole, mazăre, năut) și cât mai variat.

-carnea roșie va fi preferată de 1-2 ori pe săptămână, iar carnea albă de 2-3 ori pe săptămână; pentru prepararea alimentelor tradiționale de tip sarmale folosiți o carne mai slabă și adăugați doar o lingură de ulei la 1 kg de compoziție.

-gătiți alimentele prin fierbere/coacere/grătar, dar nu un timp îndelungat pentru că își pierd vitaminele, evitați prepararea prin prăjire; introduceți varza la cuptor, nu o căliți în ulei.

-alegeți grăsimi nesaturate (pește, avocado, ulei de măsline, floarea soarelui) în favoarea celor saturate (unt, ulei de cocos sau palmier, brânzeturi).

-limitați gustările dulci și consumul de alimente crocante (chipsuri, alune, semințe) care dau o falsă senzație de calmare, mai cu seamă când sunteți la televizor.

-evitați să cumpărați gustări dulci sau sărate; încercați să serviți produsele de tip cozonac sau pască în prima parte a zilei și într-o cantitate moderată.

– limitați consumul de sare; atenție la murături și la brânzeturi.

– hidratați-vă cu 8-10 pahare de apă pe zi; evitați băuturile carbogazoase îndulcite; consumați alcool cu moderație (200 ml vin demi-sec la masă).

-evitați să comandați mâncare gătită, reducând astfel contactul cu persoane necunoscute și preparați mâncarea acasă; astfel puteți controla calitatea alimentelor.

Vezi si: 3 retete pentru diabetici gatite acasa

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Close