
In fiecare an 2,5 milioane de copii sub 5 ani mor din cauza faptului ca sunt subnutrititi. In timp ce in anumite colturi ale lumii, copiii se indoapa cu fel de fel de bunatati gastronomice si cresc in greutate, confruntandu-se cu obezitatea, in alte colturi abia primesc o farfurie de mancare, cat sa-si asigure existenta.
Clubulgrasilor.ro se alatura organizatiei World Vision, care intre 13 si 20 noiembrie organizeaza la nivel global prima “Saptamana Globala de Actiune” pentru a atrage atentia liderilor lumii ca mortalitatea copiilor cu varsta sub cinci ani este inca departe de tinta propusa in al patrulea Obiectiv de Dezvoltare al Mileniului. In acest sens, aproximativ 2 milioane de cetateni din 70 de tari, sunt asteptati sa organizeze actiuni si evenimente in cadrul Saptamanii Globale de Actiune. Special pentru aceaste momente ale campaniei a fost creat un photo-wall unde toti cei care imbratiseaza aceasta cauza sunt invitati sa posteze fotografii cu mainile ridicate in semn de sustinere a cauzei. Clubul grasilor a facut-o deja si va invitam si pe voi sa va alaturati cauzei.
http://www.childhealthnow.org/gwa/wall.
Rata mortalitatii infantile dubla in Romania fata de UE
7 milioane de copii mor anual datorita unor boli care pot fi prevenite si care au disparut din lumea occidentala. Primele 6 cauze ale mortalitatii copiilor sunt: complicatiile copiilor nascuti prematur, complicatiile de la nastere, infectiile nou-nascutilor, pneumonia, diareea, malaria. Aceste boli au ucis 4,4 milioane de copii în 2011, reprezentand 64% din numarul total de decese. Atat la nivel mondial cat si in Romania, un sfert dintre decesele copiilor cu varsta sub un an sunt datorate pneumoniei. La noi in tara, rata mortalitatii infantile (0-1 an) este de peste 9‰, adica de doua ori mai mare decat media Uniunii Europene (UE). De cele mai multe ori, cauzele imbolnavirii sunt o consecinta a conditiilor de saracie in care traieste copilul si familia lui fiind legate de igiena si alimentatie necorespunzatoare precum si lipsa de informatii cu privire la educatia pentru sanatate. World Vision a identificat solutii simple pentru reducerea ratei mortalitatii la copii: nutritia corespunzatoare, incepand cu alaptarea exclusiva pana la varsta de 6 luni, urmata de alimentatie complemetara corecta si continuarea alaptarii pana la 2 ani, nasterea asistata de persoane calificate medical, ingrijire corespunzatoare inainte si dupa nastere, constientizarea familie asupra semnelor de alarma, vaccinari, acces la alimentatie corecta inclusiv cu micronutrienti si vitamine, igiena corespunzatoare. “Pentru a-i ajuta pe copii trebuie ajutate in primul rand familiile acestora si comunitatile in care traiesc, cresc si se formeaza” a declarat Catalin Popa, directorul national World Vision Romania.
Subnutritia predomina in tarile sarace
In timp ce o alimentatie buna, bogata in nutrienti si vitamine duce la o rezistenta mai mare a organismului la boli, o nutritie proasta face ca starea de sanatate generala sa fie precara. Copiii predispusi la malnutritie sunt cei care nu primesc hrana suficienta sau sunt alimentati gresit, fiind astfel predispusi la diaree si alte probleme de digestie. Ratele scazute ale alaptarii la sugari duc la subnutritie. 170 de milioane de copii din grupa de varsta 0-5 ani sunt piperniciti, subdezvoltati fizic. Un copil din sapte nu primeste suficienta mancare astfel incat sa fie sanatos. 80 la suta din copiii lumii care sufera de subnutritie se afla in doar 20 de tari de pe glob. Foamea ascunsa ii ataca in general pe copiii din cele mai sarace gospodarii si din zonele rurale. Daca s-ar investi intr-o alimentatia corecta, s-ar reduce si povara care apasa acum asupra sistemelor de sanatate si ar creste performantele scolare ale copiilor. Intr-adevar, Romania nu sta atat de prost la capitolul subnutritie ca tarile africane, dar raportul facut de World Vision Romania in 2012 privind „Bunastarea copilului din mediul rural”, arata ca unul din zece copii intervievati declara ca nu a avut hrana suficienta frecvent. Din punctul de vedere al greutatii, in satele romanesti exista copii extrem de slabi, procentul ajungand la 10% din fiecare categorie de populatie, acestia avand si greutate mica, dar si indicele de masa corporala extrem de scazut.
Faptele vorbesc in malnutritie
Toata lumea din aceasta familie defavorizata din El Salvador este subponderala sau malnutrita. Dieta familiei a fost recent imbunatatita ca urmare a vizitelor lucratorilor comunitari in sanatate. Cu toate acestea, pentru ca de trei ani, Bryana a ratat alimentatia bogata in micronutrienti si esentiala in perioada 0-2 ani, este mai lenta in gandire si pare ca recupereaza mai greu decât sora ei.
Neta, asa fragila si subponderala cum este, a dat nastere la patru copii. Totul s-a intamplat destul de rapid pentru ea. La 18 ani s-a casatorit si apoi au venit rand pe rand, micutii, toti fiind subponderali inca din momentul nasterii lor. Copiii sunt bolnavi, mereu au tinut-o in raceli, tuse si diaree, iar parintii se confrunta cu facturile medicale constante pentru a trata aceste boli si aproape ca nu mai fac fata. Copii Jay si Vijay s-au internat in spital cu pneumonie, iar Krishna a avut nevoie de tratament de urgenta pentru diaree. „Am fost in imposibilitatea de a produce laptele matern. Ar putea fi un motiv pentru care copiii mei sunt asa de slabi”, a spus indianca Neta.
Acestea sunt doar cateva din povestile de viata ale familiilor care rabda de foame. Impresionante, adevarate… si care pot fi schimbate cu bunavointa semenilor. Este un adevarat exercitiu de gandire pentru noi europenii, care de multe ori facem risipa de alimente, gatim mai mult decat avem nevoie, aruncam la gunoi hrana, in timp ce altii mor fiindca nu o au.