Vara asta berea a batut inghetata, un produs atat de consumat in sezonul canicular. Potrivit Asociatiei Berarii Romaniei, spumanta bautura este nelipsita din frigiderele romanilor. Servita acasa cu familia sau la terasa cu amicii, berea rece stampara setea si leaga prieteniile, fie ea oricat de amaruie…
Un roman din doi a consumat bere in ultima luna si a afirmat ca aceasta nu ii lipseste din frigider in acest calduros anotimp. Un studiu efectuat la solicitarea Asociatiei Berarii Romaniei de catre compania de cercetare de piata Gfk Romania a evidentiat faptul ca 46% dintre romani au consumat bere in ultima luna. Dintre acestia, 49% sustin ca berea nu le lipseste din frigider mai ales pe perioada verii. Intr-un clasament al produselor care nu lipsesc din frigider vara, berea se situeaza chiar inaintea unui produs popular in timpul sezonului cald cum este inghetata. In top, primul loc este ocupat de bucuresteni, ei afirmand in proportie de 76% ca aceasta nu le lipseste din frigider. Pe urmatorul loc in clasament se situeaza Muntenia, locuitorii acestei regiuni afirmand in proportie de 58% ca berea este nelipsita din frigidere, fiind urmati de locuitorii Olteniei, cu un procent de 56% (datele se refera la persoane cu varsta peste 18 ani care au consumat bere in ultima luna). Intr-adevar este foarte comod, sa-ti iei din frigiderul magazinului berea rece, fie ca e la doza, la sticla, fie la PET si s-o trantesti la tine in frigider, dupa care sa savurezi pahar dupa pahar atunci cand canicula devine insuportabila. Stai in casa, la adapostul razelor solare naucitoare, asculti o muzica buna, iti prepari o mancare usoara care sa mearga in tandem cu bautura rece si spumoasa si o savurezi. Nu trebuie decat sa te deranjezi sa-ti torni in pahar sau sa-ti rogi partenerul s-o faca.
Bere de 3 lei, la terasa
Desi cei mai multi prefera sa aprovizioneze frigiderul cu bere si sa consume acasa aceasta bautura, sunt si amatori de terase. Iar cei care spun ca e mai ieftin sa bei acasa decat la bodega, ar putea fi contrazisi. Sunt cateva cu preturi de dumping: cum ar fi Gepeto din cartierul Vitan din Bucuresti, unde gasesti bere la 3 lei halba sau pe strada Fantanica din cartierul Pantelimon, un birt unde halba e 2,5 lei. Daca vrei la sticla, gasesti si terase unde berea de 500 ml costa 5-6 lei. Totul e sa ai rabdare sa cauti… Daca nu te multumesti cu mililitri, poti cauta terasele unde se bea bere la litru sau si mai mult la metru: Hanul Berarilor, Casa sticlarilor, Carul cu bere si alte locuri din Centrul vechi de pe Lipscani. E mai scump, dar face toti banii, mai ales daca mergi cu grupul. In plus, stai la aer, iar seara cand se racoreste afara, nimic nu-i mai placut decat sa stai pe terasa la o vorba cu amicii si sa fii servit. E suficient sa strigi sau sa gesticulezi si chelnerul iti va aduce la „botul calului” minunata bere.
Ingrasa sau nu?
„Mai bine ingrasat de bere decat cocosat de munca!” Sigur ai auzit zicala asta… Si daca aduni berile, aduna si caloriile, tinand cont ca berea cu alcool are in jur de 43 kcal la 100 ml, iar cea fara alcool are doar 17 kcal la 100 ml. Iubitorii de bere se vor bucura sa auda ca cel mai vehiculat mit al verii, este acum spulberat si anume ca berea nu ingrasa! Si totusi, sa fie adevarat? Cercetatorii spanioli de la Consiliul Superior de Cercetari stiintifice din Madrid sustin ca berea, consumata cu moderatie, cu sau fara alcool, nu ingrasa si nici nu provoaca modificari in masa corporala si nici aparitia burtii. Daca nu vrei sa le dai crezare cercetatorilor spanioli care considera berea o bautura diuretica, ce nu ingrasa, atunci poate ii crezi pe cercetatorii elvetieni, care au publicat rezultatele unui studiu si in ziarul New York Times, concluzia lor fiind ca femeile care consuma alcool cu moderatie sunt mai putin predispuse sa se ingrase si multe chiar slabesc din acest motiv.
Si doamnele ies la bere…
Nu doar baietii au toate motivele din lume sa iasa impreuna la bere, ci si fetele. Cercetatorii americani sunt cei care sustin ca berea contribuie la intarirea sistemului osos si previne osteoporoza, in general boala a doamnelor. Un studiu realizat de catre Departamentul de Inginerie a Produselor Alimentare de la Universitatea din California arata ca berea intareste oasele si ajuta la prevenirea unor boli ale sistemului osos precum osteoporoza. Conform acestei cercetari, densitatea structurii osoase depinde de cantitatea de siliciu din dieta. Siliciul este important pentru cresterea si dezvoltarea structurii osoase si se regaseste in bere in cantitati semnificative. „Siliciul prezent in bere este, intr-adevar, printre ingredientele nutritive care sunt benefice pentru sanatatea organismului uman. Cei care consuma moderat bere sunt mai putin predispusi la osteoporoza, spre deosebire de abstinenti sau de persoanele care consuma alcool in cantitati foarte mari”, a declarat Corina Zugravu, presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie. Domnisoarelor si doamnelor, daca tot alegeti sa beti bere, cautati-o pe cea care are cea mai mare cantitate de siliciu. Astfel, berile care detin concentratii mari de malt si de hamei sunt cele mai bogate in siliciu. Se pare ca berea de tip lager este cea mai bogata in siliciu. In general, cantitatea de siliciu variaza de la 6.4 miligrame per litru pana la 56.5 mg/L.
Totusi, nu abuza, toata lumea recomanda berea in cantitati moderate! In timp ce unii medici vorbesc despre calitatile berii si capacitatea acesteia de a hidrata organismul, in completarea hidratarii recomandate cu apa, datorita chiar continutului sau de peste 90% apa, altii sustin contrariul. Si nu-i asa ca nu doresti sa-ti agresezi nici buzunarul si nici organismul?