Cumpatarea la mancare
«Adeseori, Parintii scriu ca omul a pierdut Raiul din cauza necumpatarii, din dorinta de a manca fructul oprit. Afirmatia se poate interpreta simbolic si, de aici, tragem consecinte spirituale pentru viata practica. Ramasita Raiului este inima plina de ganduri bune si nobile. Un idealist nobil devine ridicol in momentul in care se observa ce mult tine la mancarea buna. Experienta demonstreaza ca cei care nu au nevoie sa economiseasca, iubesc mancarea buna. Ei nu strang bani, nu isi maresc averile. Dar, pe de alta parte, nu sunt gata sa daruiasca saracilor ceea ce ramane. Un predicator spunea in gluma: „Este o primejdie pentru cine nu strange in punga si pune totul in stomac”. Sfantul Ioan Scararul vorbeste ironic despre „pasarile mari care nu pot sa zboare la inaltime”. Mai spune despre cei care sunt tari la mancare, dar slabi la rugaciune: vaporii din pantece urca la cap si il intuneca printr-un nor, astfel ca lumina Duhului Sfant nu reuseste sa-l patrunda.
Sfantul Vasile nu este mai putin ironic: i se pare ca omul duhovnicesc ar trebui sa fie slab la chip, pentru ca postul este unicul drum de revenire in Rai: „Acolo nu era vin, nu se taiau animale, nu se gatea carne. Vinul a inceput sa fie folosit dupa Potop si numai in acea vreme a venit porunca: «Mancati totul ca iarba verde (Fc 9, 3)». Cand nu mai era speranta de perfectiune, a fost data ingaduinta sa se manance totul”. (…) Despre sfantul Francisc din Assisi se citeste ca s-a decis sa nu manance patruzeci de zile. Spre sfarsit, se spune ca el ar fi mancat o bucata de paine pentru a nu-si inchipui ca a reusit ceea ce facuse si Isus Hristos.
Reguli pentru abtinerea de la mancare
Daca trebuie sa vorbim despre moderatie in mancare, trebuie sa ne dam seama de trei adevaruri fundamentale:
1) indreptatirea actiunii trebuie judecata, in primul rand, dupa scopul pe care trebuie sa il atingem;
2) scopul mancarii este sanatatea corpului;
3) corpul trebuie mentinut intr-o astfel de stare, incat sa serveasca sufletului, iar scopul sufletului este supranatural.
O zicala populara spune: „Nu traim pentru a manca, ci mancam pentru a trai”. Mai precis, insa, ar fi: traim si vietii noastre ii apartine si mancarea si bautura. Ascetii exagereaza cand afirma ca este suficienta doar acea hrana care sustine corpul ca sa traiasca si sa munceasca. Nu suntem masini care sa produca. Avem dreptul la o oarecare multumire si aici pe pamant. Nu este necesar sa demonstram ca o mancare buna ajuta buna dispozitie si ca tovarasia prietenilor la un pahar este mai placuta. Si calugarii spuneau: „O bucatarie buna, o disciplina buna”. Masura justa in mancare si bautura este, deci, foarte relativa. Nu se poate exprima in numere, in greutati si in meniuri. In unele vechi manastiri se impartea mancarea egal pentru toti, dupa normele obisnuite. Dar sfantului Vasile nu i se parea potrivit acest mod. Nevoile trupesti sunt diferite, dupa cum este fiecare, dupa ce munca face, dupa imprejurarile in care este impartita mancarea. Dar natura insasi ne arata cum sa ne comportam. Plantele si animalele cauta si iau din natura ceea ce le trebuie, nimic mai mult, nimic mai putin. In multe exemple concrete, sfantul Vasile demonstreaza validitatea acestei legi naturale. Ea se realizeaza de la sine in natura nerationala, in plante, in animale. Omul trebuie sa o urmeze constient, liber, cu intentia de a atinge scopul propus de Dumnezeu.(…)
In mod teoretic, ar trebui pretuit principiul: in corp sanatos, spirit sanatos. Dar viata concreta nu este atat de armonioasa. Ne pune in situatii in care este nevoie sa dam intaietate unui element sau celuilalt. Atunci, este corect sa dam prioritate spiritului, chiar daca e in dauna trupului. In acest sens, trebuie sa intelegem si sfaturile practice pe care le citim in cartile de spiritualitate asupra cumpatarii la mancare si bautura care, in regulile manastiresti, sunt uneori foarte concrete. Ele ne pun in garda in fata practicii gurmanzilor care aleg prea mult ceea ce le place si chiar si fata de atentia excesiva pentru ceea ce se mananca. In comunitatile religioase se citeste la masa. Disciplina se demonstreaza si in faptul ca nu se mananca, nici nu se bea in afara meselor obisnuite. La masa, se respecta regulile bunelor maniere. Se spune ca omul bine crescut, la masa, da impresia ca poate, in orice moment, sa fie chemat in alta parte si ca ar merge cu placere. Nu este foarte elegant sa se vorbeasca despre mancaruri, in special cand se face intr-un mod indecent sau cu un asa entuziasm, incat discutia sa se raceasca imediat ce se indreapta spre alte probleme. Nu e frumos sa mananci cu prea mare pofta, nici prea repede, nici prea incet. Trebuie sa-i respectam pe ceilalti si, observand ca le lipseste ceva, sa ii servim.
Toate acestea pot fi facute respectand bunele maniere. Cu buna intentie si in spiritul simplitatii evanghelice, aceste reguli servesc la a realiza mai bine iubirea pentru aproapele si chiar si iubirea pentru Dumnezeu. De aceea, se recomanda, pentru a intari aceste bune intentii, sa se renunte, la fiecare masa, la o mica placere. Este un pur simbol, dar trebuie sa ne amintim: „Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti” (1 Cor 10, 31)».
__________
Sursa: Tomas Spidlik – Izvoarele Luminii, tratat de spiritualitate, Editura Ars Longa, 2001, pag. 243-247
