La fiecare inceput de an il celebram pe Mihai Eminescu, aducandu-ne aminte ce spirit urias a fost: poet national, luceafarul culturii, cel mai mare ganditor al neamului romanesc; dupa care-l uitam iarasi o vreme. Ni l-am asumat ca pe un bun national, pe care insa nu-l cunoastem deloc in profunzime.
Redam mai jos cateva din gandurile celui de care ne aducem aminte atat de rar, mai mult la festivitati stupide, cand cautam vreo strada sau cand numaram banutii. Sunt ganduri eminesciene despre om si originea sa erbivora, despre post si despre ciresele care se coc intr-un anume scop.
«Ca omul e in originea lui erbivor ar trebui s-o dovedeasca intrebuintarea focului si bucataria. El nu mananca animale vii. Substantele animalice trebuiesc la o stare mai primitiva, mai putin organica de cum ele se iau de la animal de-a dreptul. Oare cu carne fripta sau fiarta nu s-ar putea gunoi pamantul ?»
«Postul e stabilit in tarile calde in care soarele se-nsarcineaza isusi cu misiunea de a-ti fierbe singele. In tarile reci el produce o eterna tihnire si lipsa de energie. Intreg procesul vital e mai lung la asimilarea mincarii vegetale — de aceea erbivorele au si matele mai lungi — e ca un ceasornic care pentru a inconjura cu aratatorul tabla lui de 12 ore i-ar trebui 16 ceasuri pentru aceasta».
«Un batran de spirit a spus despre tineretul nostru, ca-i pare ca e ca ciresile, carora gradinarul, voind sa le faca sa se coaca inainte de vreme li suceste cozile. Ciresile se coc intr-adevar, dar numai pentru scopul de-a fi mancate, nicidecum insa pentru scopul cel tainuit al naturii, de a cuprinde un simbure datator de viata, un germene al dezvoltarei mai departe. O maturitate nematura, falsa, necuprinzatoare a principiului vietii patrunde tara noastra de la un capat pin’ la altul, o cultura artificiala si importata din citesi patru unghiurile lumei se impune spiritului romanesc si l-a corupt chiar pina [la] un grad oarecare. Noi romanii din Principate, suntem in nefavorabila pozitie de-a fi guvernati de o generatie culta, care nu sta in nici un fel de legatura cu tara, caci niciodata n-am intrebuintat acele mijloace preventive care apara o natie de influenta straina absoluta».
Sursa: M. Eminescu – Fragmentarium (editie dupa manuscrise), Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981.
