O pizza ieftina si buna la malul Marii Negre

Decat o minipizza aburinda infulecata rapid si cu o pofta nebuna pe plaja mai bine o salata uriasa cu ton rece si racoroasa. Asta ti-ar recomanda nutritionistii, daca vrei sa scapi de kilogramele in plus. Si totusi, mirosul ispititor al feliilor de pizza care se vand la terasele de pe plaja te izbesc intr-atat incat nu te poti abtine. Ei bine, in calorii micul tau pacat culinar se traduce in 250 calorii cat are 100 de grame de pizza sau chiar 2000 de calorii, una intreaga.
Daca tot ai comis-o, savureaza cu placere pizza si apoi pune mana pe hartie si creion apuca-te de calcule: ce sa faci si cat ca sa arzi caloriile ingurgitate. Se spune ca simplul gest al mancatului acelei pizze a ars 8 calorii. Nu le lua in calcul, e mult prea putin. Dar daca tot esti la mare, o atmosfera propice iubirilor romantice, e bine sa stii ca sexul te poate scapa de stresul caloriilor, o partida buna iti poate arde 180 de calorii. Daca te dedai la jocuri sexuale, dupa 25 de minute vei consuma tot atatea calorii cat echivaleaza pizza pe care ai mancat-o.
Simpla sau incarcata…
Pizza desi originara din Italia, astazi se gaseste peste tot in lume, fiind una dintre cele mai populare feluri de mancare. Iar pizzeriile renumite nu s-au multumit sa vanda doar in restaurante produsul ci se ocupa cu livratul la domiciliu: Domino’s Pizza, Little Caesar’s, Pizza Hut si Jerry’s Pizza. Multe dintre ele si-au deschis filiale pe litoralul romanesc al Marii Negre pentru a le oferi cumparatorilor zecile de feluri de pizza de la cea Napoletana, Margherita, Rustica, Romana pana la Capricciosa, Quattro Stagioni, Quattro Formaggi sau Calzone. Mai mult, mofturosii isi pot crea propriile pizze cu ce blaturi, compozitie si toppinguri au chef. Indiferent cum o preferi, simpla sau bogata trebuie sa verifici ingredientele atunci cand o comanzi. Desi poarta aceeasi denumire, s-ar putea ca produsul sa difere de la un restaurant la altul, de la o tara la alta. De exemplu, Pizza Capricciosa care pe litoralul romanesc contine rosii, mozzarella, ciuperci, anghinare, sunca, masline si ulei, pe litoralul bulgaresc are castraveti murati in loc de anghinare, schimbandu-i totalmente gustul. Nici pretul nu este asemanator: 25 lei la noi, 38 lei la bulgari.
Felii de pizza sau doua intregi la pret de una
Daca vrei sa-ti faci doar pofta, poti sa cumperi o felie de pizza. Se practica nu numai la noi, ci in toate statiunile cu vedere la mare. La maltezi o felie de pizza, uriasa si foarte gustoasa, costa 10 lei, in timp ce la bulgari aceeasi felie costa 24 lei. Cu acesti bani, poti lua o pizza intreaga la noi. Insa, daca alegi terasele, trebuie sa fii atent la conditiile in care se face pizza, daca nu vrei sa ai de-a face cu intoxicatiile alimentare. Numai intr-o saptamana din august inspectorii sanitari au controlat 40 de unitati de alimentatie publica de pe litoral, din statiunile Neptun, 2 Mai, Costinesti, Navodari si Mamaia si au dat 11 amenzi, în valoare de 8.600 de lei. Iar controalele continua si amezile curg. Daca esti amatoare de oferte avantajoase, in satul de vacanta din Mamaia poti primi o bautura gratuit sau inca o pizza pe langa cea comandata. Asigura-te ca ai facut tu o afacere buna si nu patronul terasei, care vrea sa scape de mancarea veche inainte de a se strica. Astfel de oferte se practica si in strainatate: in Malta plateai o pizza si o bere si mai primeai inca o pizza si inca o bere gratis. Proaspete, gustoase, servire ireprosabila! Mai sigure par restaurantele mari cu traditie. Unele se bat in oferte pentru a-si atrage clientii, lasand pretul cat se poate de jos. De exemplu, Pizza Maestro Constanta sustine ca preparatele sale se pregatesc in conditii de igiena conforme cu normele U.E si se lauda ca livreaza la domiciliu cea mai mare pizza XXL. Daca ai ratat mesele din cauza balacelii in mare, poti comanda in camera pizza pe care ti-o doresti, cea XXL are 45 cm si costa 31 lei. Atunci cand optezi pentru livrarea la domiciliu, nu uita sa intrebi care este valoarea minima a comenzii. Daca iti faci concediu in Constanta sau in Mamaia si comanzi de la Pizzeria Sabroso, pentru livrarea la domiciliu iti ofera doua pizze la pret de una. Pizza este gustoasa, iar pretul acceptabil (intre 20-28 lei o pizza de 30 cm).
Mai putine calorii
Pizza Hut vinde faimoasa painica italiana cu rosii si branza cu un pret de pornire de 11.90 lei si se lauda ca face pizze din toata lumea pe blat subtire italian.
In plus te provoaca sa-ti numeri singur caloriile din produsul comandat. 100 grame de pizza vegetariana cu aluat Pan are 218 calorii, in timp ce acelasi gramaj pentru una taraneasca are 263 calorii. Calculatorul nutritional de pe siteul http://pizzahut.ro te ajuta sa-ti mentii regimul alimentar echilibrat si sanatos, daca stii cate calorii ai ingurgitat pana la o anumita ora a zilei. Daca numaratul calorii nu te ajuta sa consumi mai putin, poate ca numaratul banilor te poate stimula sa slabesti. Cercetatorii americani sunt de acord cu asta si chiar au socotit ca o taxa de 18% pe pizza si sucuri ar putea face ca adultii sa slabeasca circa 2 kilograme pe an. Oamenii de stiinta de la Universitatea Carolina de Nord au monitorizat 5.115 adulti cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani, din 1985 pana in 2006. Comparand preturile la pizza pe o perioada de 20 de ani, s-a observat ca un pret mai mare cu 10% la pizza duce la un consum mai mic, rezultand cu 12% mai putine calorii. Asa s-a ajuns la concluzia ca o taxa de 18% aplicata celor doua, suc si pizza, ar taia din meniul zilnic 56 de calorii de persoana, ceea ce ar duce la o greutate cu 2 kilograme mai mica la finele anului.