DistractieSliderUnde ma distrez

O seară sud-americană cu Mara Halunga – între bossa-nova, poezie și prosecco

Voce caldă, timbru inconfundabil, sensibilitate care transpare din fiecare vers… Mara Halunga este o artistă care își împarte viața între București și São Paulo – oraș care i-a devenit a doua casă în ultimul deceni. Dacă vrei să îmbini distracția, cu muzica bună și relaxarea, La Hamace este grădina urbană perfectă unde poți asculta muzica bună într-un concert susținut de Mara Halunga (voce & pandeiro) și Cauê De Marinis (chitară).

La Hamace, grădina din curtea hotelului bucureștean Caro găzduiește miercuri, 10 iulie concertului proiectului „Mara Halunga & Cauê De Marinis” aplaudat în cluburi și festivaluri din România, Italia, Suedia și Brazilia. De la ora 20.00 poți să descoperi parfumul delicat al muzicii braziliene alături de Mara Halunga, o voce inconfundabilă, dar  și compozitoare care aduce pe scenă o fuziune elegantă de jazz, samba, MPB și bossa-nova, combinată cu emoții sincere și poveste personală.

„Mara Halunga & Cauê De Marinis” au cântat la Green Hours Jazz Cafe, Unteatru, Palatul Bragadiru, Grădina Floreasca, la festivaluri precum RoLand Jazz, Csíki Jazz, World Experience Festival, TAMTAM Brașov, dar și în orașe precum Roma sau São Paulo.

Colaborările Marei includ nume sonore ale scenei jazz românești: Sorin Zlat, Albert Tajti, Cătălin Milea, Mike Marin, Gabi Matei și alții.

Dac vrei să ai parte de o seară romantică, de o atmosfera caldă, cu arome de vară latină și să asculți muzica ce vindecă și atinge subtil poți face rezervări la : 0748 111 363. Prețul biletului, 60 lei/persoană, achitat direct la bar. Prosecco rece care însoțește perfect vibrația serii din partea casei.

„Pentru mine, muzica este o formă de vindecare. Un spațiu în care pot să respir altfel, mai profund. Cred că are puterea de a aduce liniște, de a atinge emoții pe care uneori nici nu știm că le purtăm cu noi”, a afirmat Mara Halunga.

Bossa‑nova te binedispune
Muzica în stil bossa‑nova și jazz nu este doar plăcută – are și efecte reale asupra minții și corpului. Un studiu al Institutului Max Planck arată că bossa‑nova poate amplifica senzația de relaxare și chiar crește percepția plăcerii, inclusiv a atingerii – muzica cu ton sexy face contactul simțit mai … „sexy”. Muzica, și în special jazzul sau bossa‑nova, a fost asociată cu reducerea stresului, eliberarea de dopamină și serotonină, relaxarea mușchilor și scăderea tensiunii arteriale – toate contribuind la starea noastră de bine.

Astfel, o seară cu Mara Halunga și ritmuri sud-americane nu este doar un concert – e o adevărată mini-sesiune de reîncărcare emoțională. La Hamace, sub lumina caldă a grădinii, muzica devine un balsam: te relaxează, îți luminează sufletul și te ajută să te deconectezi de la agitația urbană.

🎥📱🖥️ Urmărește-ne și pe:

© europontis.com | stildeviata.net

 

Show More

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button
stil de viata
Prezentare generală a confidențialității

Acest website utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile sunt stocate în browserul Dvs. și efectuează funcții precum recunoașterea Dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru, ajutând astfel echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-ului prin navigarea filelor din partea stângă.