Cum previn / tratezSanatate

Postul ca terapie sau infometarea, metoda de prelungire a vietii

Articol de Alexandra Manaila

Multi dintre noi practica postul pentru a-si mari credinta in Dumnezeu, pentru a cere mila si iertarea pacatelor Divinitatii Supreme. Indiferent ca vorbim de Postul Pastelui, al Craciunului, al Adormirii Maicii Domnului (in care ne aflam acum) sau de alte posturi de peste an, trebuie sa specificam ca acesta nu se rezuma doar la infranarea de la anumite alimente (nu se consuma alimente de „dulce”), ci si de la toate lucrurile care ne despart de bunul Dumnezeu. Credinciosii, in mod special atunci cand tin post, trebuie sa se roage mai mult, sa faca fapte bune, sa fie plini de smerenie. Scopul postului potrivit crestinilor este unul foarte precis si anume inaltarea spirituala a sufletului. Totusi, exista si persoane care tin post (si aici ma refer strict la restrictiile alimentare) in scop terapeutic, pentru refacerea organismului sau chiar vindecarea lui. Mai mult, exista si medici care recunosc public beneficiile curative ale postului.

,,Bolile ni se trag de la excesul de alimentatie!”

Prof. dr Dafin Muresanu, presedintele Societatii de Neurologie din Romania (SNR) si presedintele Societatii pentru Studiul Neuroprotectiei si Neuroplasticitatii (SSNN), este unul din medicii care pledeaza pentru post, sustinand ca omul dupa post este mult mai viguros. In opinia reputatului neurolog, postul nu este periculos, dimpotriva o serie de argumente stiintifice sustin beneficiile acestuia asupra sanatatii.
,,Avem dovezi foarte clare si studii stiintifice in acest sens. Regimul hipocaloric este intr-adevar o resursa terapeutica foarte bine studiata, iar postul care nu este infometare, genereaza satisfactia pe care o obtii din a te abtine de la alimentatie. Organismul are mult mai multe resurse de a gestiona problema aportului redus de calorii si nutrienti decat excesul”, a afirmat prof. dr. Dafin Muresanu, in cadrul conferintei organizate la a X-a editie a Scolii Internationale de Vara de Neurologie (iulie 2015) de la Eforie Nord.
Potrivit specialistului, organismul are multe resurse casa gestioneze lipsa de alimente. Dar traim intr-o societate de consum, care ne indeamna sa cumparam cat mai multa hrana si evident sa consumam cat mai multa. Ne alimentam mai mult ca sa ne satisfacem placerea si poftele, nu pentru ca ne este intr-adevar foame sau ca organismul are nevoie de energie. Cu ispite gastronomice la tot pasul, nici vorba sa ne mai gandim la infometare, fie ea si cu iz trecator.
,,Noi incarcam organismul bazat pe dorinte cu mai multe alimente decat este necesar si organismul nu le poate prelucra. Bolile ni se trag de la excesul de alimentatie”, a explicat prof. dr. Muresanu. Si avem destule… de la obezitate, un flagel impanzit la nivel mondial la hipercolesterolemie, hipertensiune, cancer.

Pavel Chirila: ,,Nu hrani cancerul!”
Actualmente se estimeaza ca o treime din toate cancerele se coreleaza cu natura regimului alimentar, deci sunt cancere care ar putea fi prevenite. Adept al medicinei naturiste si al sacroterapiei (vindecarea prin credinta si rugaciune), prof. dr. Pavel Chirila, medic primar medicina interna cu vasta experienta, considera ca alimentatia poate fi un bun aliat impotriva cancerului, daca se evita produsele cu potential oncogen. In cartea ,,Nu hrani cancerul!” semnata de dr. Pavel Chirila, dr. Madalina Popescu si dr. Cristela Georgescu sunt etalate 10 principii de baza in alimentatie, iar unul dintre ele este tocmai postul negru, care praticat periodic (1-2 zile pe saptamana) are o mare valoare profilactica in cancer. Fie ca vorbim de o forma de cancer, fie de obezitate patologica, medicii pot indica si cure de post mai dure, cu abtineri de la ingestia de alimente pe perioade mai lungi, sau cure de post negru. Dar aceste situatii trebuie judecate si decise de un medic cu experienta, pentru ca exista si anumite contraindicatii cum ar fi anemie severa, o boala imuna grava etc. In opinia prof. Chirila de cele mai multe ori calea de mijloc e mai indicata decat calea extremelor. Practicarea unui post negru de 3 ori pe saptamana (luni, miercuri, vineri) in care se bea apa din abundenta, iar in celelalte zile o dieta bio, fara proteine de origine animala poate fi mai potrivita decat o cura de post negru drastic de 10-12 zile, dar pentru toate aceste forme e nevoie de supravegherea unui medic.

Postul poate sa reduca inmultirea celulelor canceroase
Cancerul, maladia secolului este o boala greu de vindecat, motiv pentru care oamenii de stiinta de pe intreg mapamondul sunt preocupati sa descopere noi optiuni terapeutice. In Los Angeles exista un centru foarte avansat de studiu privind comportamentul celulelor tumorale in post. Valter Longo, un cercetator italian care acum lucreaza la Universitatea din California, biolog de renume international, a observat ca celula tumorala nu se poate adapta la regimul hipocaloric, ca toleranta pacientului este mult mai buna la chimioterapie, daca urmeaza un regim hipocaloric sau post.
,,S-a observat ca celulele normale se pun in mod de protectie. Trebuie sa o faca pentru ca au putina glucoza, putina hrana, trebuie sa se protejeze pe cat posibil. Si chimioterapia e unul din lucrurile de care trebuie sa se protejeze. Celulele canceroase detesta acest mediu, unde exista putin zahar, putini factori de crestere, deci nu numai ca nu sunt protejate, ci devin si mai sensibile la chimioterapie. Pot sa moara sau in orice caz inmultirea lor e incetinita. Si deci, postul poate sa reduca inmultirea lor chiar si fara chimioterapie”, a declarat Valter Longo. Spitalul Noris din Los Angeles, unul dintre cele mai mari centre oncologice din SUA a studiat efectele infometarii pe 30 pacienti care au postit spontan. Spitalul a putut regrupa 10 din acesti pacienti pentru a le consulta dosarele medicale si analizele, iar concluzia a fost ca postul a facut sa fie chimioterapia mai suportabila si i-a protejat de efectele secundare ale acesteia.

Singura metoda de prelungire a vietii este infometarea

Regretatul academician Laurentiu Mircea Popescu (care in urma cu doua zile a trecut la cele vesnice) declara in luna iulie a acestui an ca „singura metoda sigura de prelungire a vietii este infometarea. O lozinca pe care am vazut-o scrisa la un simpozion in America”. Acad L.M. Popescu este considerat parintele telocitelor, fiindca a descoperit un nou grup de celule cu un promitator potential regenerativ, ce deschide noi drumuri si prefigureaza o schimbare radicala a terapiilor de reparare a tesuturilor bolnave. Parerea sa e de luat in seama in conditiile in care descoperirea telocitelor i-a adus recunoastere internationala, precum si doua distinctii importante: Profesor de Onoare al Universitatii JuNan si Visting Professor al Fourth Military Medical University, Xi’an, Shaanxi, China.

E periculos sa tii post?
Neurologul clujean a explicat cum functioneaza organismul atunci cand are de-a face cu restrictiile alimentare. In primele 24 de ore de post consuma glucide. Apoi, timp indelungat pana la 2-3 saptamani, consuma rezervele de lipide.
,,96% din consumul de energie in post se bazeaza pe lipide, deci pierzi lipidele si doar 4% se bazeaza pe pierderea capitalului de proteine. Pana cand se ajunge intr-un punct critic care nu trebuie depasit. Acel punct critic este destul de individual si pentru specia umana nu trebuie sa treaca de 40 de zile”, a specificat prof. Muresanu, subliniind ca postul nu e periculos daca se tine cont de aceste aspecte.
,,Omul dupa post este mult mai viguros, capacitatea de reactie e mult mai buna. Organismul nu poate sa gestioneze suprasarcina, se adapteaza mult mai bine la post. Putem ajunge sa scriem pe paine: ai grija daca mananci prea mult ai putea avea probleme de sanatate! Dar postul presupune si un pic de vointa”, a adaugat presedintele celor doua societati medicale. E adevarat ca nu sunt putine voci care sustin vehement ca metoda infomentarii ucide. Si e adevarat, mai ales daca ne referim la victimele anorexiei: adolescentii si persoanele care traiesc de pe urma imaginii – manechine, balerine, gimnaste, actrite etc, care practica infometarea depasind orice granite. ”Daca pentru unii, efectele sunt benefice prin detoxifiere sau eliminarea kilogramelor excedentare, pentru altii poate reprezenta cauza sau factorul favorizant pentru aparitia unor afectiuni. Restrictiile alimentare legate de perioada postului au dus la aparitia in urgenta a primelor paciente cu stari lipotimice sau pacienti cu afectiuni digestive legate de dezechilibrele alimentare”, scria dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgenta la Iasi.

Ce mananc in Postul Pastelui


Insa, daca postul este tinut sub supraveghere medicala, timp limitat, este combinat cu activitati fizice, nu creeaza probleme. De altfel, cercetatorii din lumea intreaga au studiat de ani buni si inca mai studiaza efectele postului. Este periculos sau este benefic pentru organismul uman? Documentarul,,Postul, o noua terapie?”, realizat de postul TV Arte aduna la un loc marturiile medicilor, cercetatorilor, pacientilor din lumea intreaga, reliefeaza efectele terapeutice ale postului alimentar, in special ale postului negru, expunand mai multe tratamente prin infometare (post doar cu apa, post cu supa) si care in anumite patologii si la anumiti pacienti are efecte benefice.

Medicii rusi au cercetat efectul stimulant si antidepresor al postului
Sanatoriul din Goriacinsk, Rusia, a demarat pentru prima data,la inceputul secolului XX, studii privind postul. Medicul Iuri Nicolaev, psihiatru, a facut un program de cercetare in care a inclus sute de cazuri cu examene fiziologice, biochimice, parametrii hormonali, encefalograme in timpul postului si dupa post, a notat observatiile si a dezvoltat ulterior metoda postului in propria maniera. Potrivit documentarului, in 15 ani 10.000 de pacienti au venit la tratament pentru a urma o cura de post negru ce consta doar in a bea apa timp de 12 zile, uneori ajunandu-se la 3 saptamani. Pacienti cu diabet, astm, alergii, hipertensiune, reumatism au tinut post si pentru doua treimi dintre ei cura s-a dovedit a fi eficienta, disparandu-le simptomele dupa una sau mai multe cure. Specialistii ( medici, asistente) de la sanatoriu din Goriacinsk sunt de parere ca pacientii care tin post sunt mai fericiti, fiindca este stimulata serotonina, hormonul fericirii. Nicolaev a tratat 8000 de pacienti prin post, cu progrese nete pentru 70% dinte ei, iar 6 ani mai tarziu 47% dintre pacienti si-au mentinut aceasta ameliorare. De altfel, cadrele medicale din acest sanatoriu sustin ca prin post organismul invata sa traiasca din propriile rezerve.
O alta institutie sanitara tot din Rusia, Spitalul Korsakov din Moscova, a aplicat cu foarte mare succes postul la bolnavii cu depresii mari, care nu mai raspundeau la niciun fel de tratament, incepand cu anii 1960-70. Valery Gurvich, psihiatru la Institutul de Psihiatrie din Moscova, fost elev al lui Nicolaev (timp de 18 ani) a fost insarcinat sa verifice rezultatele studiilor facute de medicii rusi. Dupa tot ce a vazut, sustine ca postul are un efect stimulant, antidepresor si calmant.
,,Efectul antistimulant are loc in prima saptamana a postului, efectul antidepresor are loc la momentul realimentarii. Al treilea efect este sedativ, calmant, care se observa dupa criza de acidoza”, a declarat acesta in filmul ,,Postul, o noua terapie?”

Statul german ramburseaza serviciile medicale pentru cei care fac terapie prin post
In Germania exista o clinica specializata in tratamentul prin post controlat, si anume clinica Buchinger. Aici, statul german ramburseaza serviciile medicale pentru cei care fac terapie prin post. Si nu sunt putini cei care vin aici. 2000 de persoane calca anual pragul clinicii infiintate de Otto Buchinger, cel care a inventat si o metoda bazata pe post cu supe usoare (250 calorii pe zi) sau suc de fructe, urmata timp de 1-3 saptamani. Medicul german a creat un adevarat centru de referinta in tara sa. Dar nu e singura unitate sanitara din Germania care valorifica postul. Spitalul Charite din Berlin, cel mai mare spital public european, are un etaj intreg al uneia din cladirile sale rezervat pacientilor care tin cure de post. Aici exista un grup de cercetare, iar Andreas Michalsen, seful serviciului din spitalul Charite, are foarte multe lucrari stiintifice publicate in reviste importante cu privire la post.
,,Prin numeroase studii pe pacienti am constatat prezenta adrenalinei, noradrenalinei, a dopaminei, a leptinei si sertoninenei, adica hormoni care regleaza metabolismul si influenteaza starea psihica”, a afirmat prof.dr. Andreas Michalsen in documentarul francezilor de la Arte.

,,Postul este cea mai buna cura de slabire”
Cartea lor, Postul – un miracol, aparuta la editura Adevar Divin (http://clubulgrasilor.ro/postul-un-miracol/) prezinta cura de post bazata pe apa distilata sau purificata (la trei dintre ele adauga 1-2 lingurite de Otet Organic Bragg). Potrivit autorilor cartii, postul te va ajuta sa-ti reglezi greutatea corporala, colesterolul si presiunea sanguina, sa elimini in mod natural deseurile acumulate in organism. Grasimea se topeste in timpul postului exact in zonele unde este excesiva. “Postul este cea mai buna cura de slabire. Corpul isi recapata in scurt timp greutatea normala si silueta atat de frumoasa”, scriu autorii Paul si Patricia Bragg.
Postul Adormirii Maicii Domnului reprezinta unul dintre cele mai importante posturi pe care credinciosii trebuie sa le tina de-a lungul anului, dar si unul dintre cele mai usoare de tinut, fiindca este mai scurt decat Postul Pastelui si cel al Craciunului. Deci daca te-ai decis sa tii acest post care dureaza doua saptamani (1-15 august) sau intentionezi sa incepi de acum, noi iti venim in ajutor cu 3 retete de post pe care le poti prepara acasa: salata de portocale cu miere, supa de spanac si salata de ton (http://clubulgrasilor.ro/postul-o-binecuvantare-pentru-sanatate-si-suflet/), un meniu pentru o zi (http://clubulgrasilor.ro/meniu-de-post-pentru-o-zi/) si idei pentru cosul zilnic alimentar de post. (http://clubulgrasilor.ro/cosul-zilnic-alimentar-de-post-recomandat-de-horia-virlan/).

Inainte de-a te apuca de post, indiferent ca e de „dulce” sau ca e „negru”, fie el in scop terapeutic, fie religios, cere sfatul medicului inainte. Nu de alta dar exista si contraindicatii! Cu intelepciune si credinta, cu supraveghere medicala, cu vointa si deteminare, postul poate fi o adevarata terapie pentru corp, dar si pentru suflet.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Close